Din oras

Ținutul Buzăului a fost revalidat UNESCO până în 2029

Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului a primit mult-așteptatul cartonaș verde, anunțat oficial în data de 16 septembrie 2025, urmare a vizitei de revalidare din această vară, confirmând pentru încă patru ani statutul său în Rețeaua Globală a Geoparcurilor UNESCO. Decizia a fost adoptată în urmă cu câteva zile, în Consiliul UNESCO Global Geoparks, care și-a desfășurat cea de-a 11-a sesiune în Geoparcul Kutralkura, din Chile, unde Ținutul Buzăului a fost reprezentat oficial de Răzvan Gabriel Popa, managerul Geoparcului.

În cele două zile de discuții, membrii Consiliului au analizat dosarele a nouă geoparcuri aspirante, două cereri de modificare de arie (peste 10 la sută), trei geoparcuri aspirante amânate și 44 de rapoarte de revalidare pentru geoparcuri UNESCO, printre care și Ținutul Buzăului. Decizia confirmă impresia excelentă pe care au avut-o evaluatorii UNESCO, după ce au vizitat Ținutul Buzăului anul acesta, cu privire la calitatea rezultatelor obținute și de managementul eficient al geoparcului, a cărui echipă a reușit să optimizeze folosirea resurselor și să implice activ comunitățile locale. „Cartonașul verde vine să confirme că direcția de dezvoltare a Ținutului Buzăului este cea bună, că Geoparcul nostru are valori demne de o recunoaștere internațională, iar aici mă refer atât la binecuvântarea pe care am primit-o de la natură, dar și la oamenii locului, a căror contribuție face diferența. Fie că vorbim despre localnici, antreprenori, parteneri sau reprezentanți ai tuturor autorităților locale din teritoriu, a contat implicarea fiecăruia în parte. Mulțumesc și felicit întreaga echipă a Geoparcului, fie că sunt din Consiliul Județean Buzău, Asociația Ținutul Buzăului, Universitatea București, iar de anul acesta și A.D.I. Ținutul Buzăului”, spune Adrian Robert Petre, președinte interimar al Consiliului Județean.

Scrisoarea oficială care confirmă revalidarea va fi emisă după a 43-a sesiune a Conferinței Generale UNESCO, care va avea loc între 30 octombrie și 13 noiembrie 2025, în Uzbekistan. Următoarea vizită de revalidare a statutului UNESCO pentru Geoparcul Ținutul Buzăului este programată pentru 2029. Revalidarea cu „cartonaș verde” confirmă că Ținutul Buzăului deține resurse naturale și culturale valoroase și că le gestionează exemplar, într-un mod care a devenit model de bune practici la nivel internațional. Acest succes deschide noi perspective pentru dezvoltarea durabilă, atragerea de fonduri și consolidarea identității locale.

„Acest rezultat este o încoronare a muncii susținute din ultimii 4 ani, a echipei și a comunității, și a unei implicări pline de entuziasm în acest proiect de succes și de viitor. E o validare internațională, la cel mai înalt nivel, a rezultatelor și abordării noastre în dezvoltarea și managementul acestui Geoparc. O poveste de succes care se bazează pe un parteneriat solid cu autoritățile regionale și locale, cu școlile, cu antreprenorii și cu locuitorii Ținutului”, spune,la rândul său, Răzvan Gabriel Popa, managerul Geoparcului.

Exit mobile version