
Circulația trenurilor CFR Călători va fi modificată, în perioada 8 aprilie – 23 iunie, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară în stația Brașov, informează compania într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.
Astfel, în intervalul menționat, trenul IR 473 Budapesta – București Nord va circula cu mers modificat pe distanța Brașov (plecare 09.08) – Sinaia (sosire 10.07), trenul IR 1730 Brașov – Dârste – Galați va circula cu mers modificat pe distanța Brașov (plecare 17.38) – Buzău (sosire 22.47), iar trenurile RE 3003 și R 3027 București Nord – Dârste – Brașov vor circula pe ruta Dârste – Ram Brașov Tranzit – Ram Dârste – Brașov.
De asemenea, trenurile R 3021 București Nord – Dârste – Brașov și R 3041 Ploiești Sud – Dârste – Brașov vor circula pe ruta Dârste – Ram Brașov Tranzit – Ram Dârste – Brașov.