Din oras

Fonduri europene pentru investiții în energie verde în șapte primării buzoiene

Șapte primării buzoiene vor fi beneficiarele a tot atâtea investiții susținute cu fonduri europene pentru amenajarea de parcuri fotovoltaice, prin intermediul cărora administrațiile publice respective vor deveni prosumatoare, în sensul că vor livra în rețeaua națională energia electrică, ce va fi produsă suplimentar. În aceeași categorie se înscrie și un alt proiect ce va fi dezvoltat de Consiliul Județean Buzău, pentru care a fost semnat contractul de execuție la Ministerul Energiei.

În paralel cu derularea componentei pentru eficiență energetică, ce este implementată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin care sunt dezvoltate investiții pe zona reabilitărilor de imobile cu diverse funcțiuni publice, pentru reducerea cheltuielilor cu consumul energetic, inclusiv în ce privește reducerea costurilor la combustibilii pentru încălzire în perioada rece din an, Ministerul Energiei a accesat un program cu finanțare europeană care susține investiții pentru amenajarea și construirea de parcuri fotovoltaice, scopul final fiind acela de a reduce costurile cu energia electrică și înlocuirea sursei pentru producerea acesteia în categoria „verde”. În acest moment, nu mai puțin de șapte primării din județul Buzău sunt pe lista cu punctaje eligibile, iar în perioada următoare în tot atâtea locații vor fi implementate investiții de aproximativ două milioane de euro. Este vorba despre comunele Beceni, Balta Albă, Unguriu, Pietroasele, Smeeni, Gălbinași și Chiojdu, ale căror primari au înțeles că pot face economii uriașe la bugetul local prin accesarea unor fonduri nerambursabile. Energia electrică produsă de parcurile fotovoltaice din aceste localități va fi folosită, ulterior, pentru consumul primăriilor și al instituțiilor din subordine, inclusiv pentru iluminatul public și pentru școli.

O investiție la fel de importantă, pentru care, de asemenea, au fost accesate fonduri europene, va fi dezvoltată de Consiliul Județean Buzău, care încă din perioada anului 2023 a întocmit documentațiile tehnice pentru realizarea unui parc fotovoltaic în zona Beceni, într-o locație unde a funcționat o secție arondată Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului. Proiectul depus de Consiliul Județean, cu o valoarea estimată la aproximativ 600.000 de euro, prevede instalarea a două centrale fotovoltaice, fiecare de câte 399,3 kW, una în locația amintită, cealaltă în zona orașului Buzău. Conform specialiștilor din Consiliul Județean, energia produsă de cele două centrale fotovoltaice va fi suficientă pentru a asigura consumul propriu al Consiliului Județean, al Direcției Generale Pentru Protecția Copilului, dar și necesarul mai multor centre de plasament și cămine de bătrâni, precum și pentru clădirea Maternității Buzău.

Exit mobile version