Din oras

Episodul „Alexandru Marghiloman”, ultima etapă a lucrărilor Companiei de Apă în municipiul Buzău

Compania de Apă anunță că stadiul lucrărilor de reabilitare a rețelelor de distribuție a apei potabile în Municipiul Buzău, din cadrul Contractului de lucrări nr. 1 – „Rețele de alimentare cu apă în localitatea Buzău și canalizare în localitatea Buzău” (Programul Operațional Infrastructură Mare) este de peste 90 la sută. Reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canal în orașul reședință de județ a fost contractul cu cea mai mare încărcătură de lucrări, constructorul fiind implicat și în lucrările pentru modernizarea stației pentru tratarea apelor menajere, situată în imediata apropiere a podului spre Vadu Pașii.

Ultimul episod în cadrul lucrărilor din CL1 a însemnat executarea lucrărilor pentru înlocuirea și modernizarea rețelei magistrale pentru distribuția apei, precum și înlocuirea branșamentelor metalice, care în timp s-au degradat. „Având în vedere vechimea rețelei magistrale de distribuție a apei (din azbociment) și a branșamentelor metalice existente pe strada Alexandru Marghiloman, cât și multiplele problemele apărute în timp (spărturi repetate ale rețelei de distribuție și branșamente colmatate), au fost necesare investiții majore, finanțate prin fonduri europene – POIM-PDD”, se arată în comunicatul postat pe pagina virtuală a instituției.

La acest moment, pe strada Alexandru Marghiloman au fost finalizate lucrările pentru înlocuirea conductelor de transport și a magistralei de distribuție, fiind realizate și majoritatea branșamentelor noi. La data postării informării, Compania de Apă Buzău avea programată conectarea unor puncte termice situate în cartierele Dorobanți 1 și Dorobanți extindere, concomitent cu finalizarea conectării tuturor abonaților la rețeaua nouă.

Proiectul dezvoltat de Compania de Apă în orașul Buzău, asumat sub denumirea de Contractul de Lucrări nr. 1, a cuprins, practic totă zona urbanistică a orașului, inclusiv lucrări pentru extinderea rețelei de canalizare pe tronsonul Zona Industrială. Au fost executate lucrări de reabilitare, dar și pentru înlocuirea canalizărilor vechi, care încă mai funcționau, pe porțiuni importante cu conducte de azbociment. De asemenea, au fost necesare lucrări pentru redimensionarea conductelor pentru preluarea apelor menajere pe unele tronsoane importante, cum ar fi exemplul lucrărilor pe strada din zona Sălii Sporturilor.

Exit mobile version