Din oras

ADR Sud-Est a cerut pentru a treia oară revizuirea documentaţiilor tehnice pentru consolidarea Centrului Militar

Cu ocazia unei vizite la Buzău a directoarei generale a ADR Sud-Est Brăila, Luminiţa Mihailov, eveniment consumat înaintea alegerilor locale de anul trecut, reprezentanta organizaţiei europene care dezvoltă programe cu finanţări nerambursabile a lăsat în sarcina Consiliului Judeţean Buzău – Departamentul Proiecte Europene o modificare tehnică, pentru a doua oară, prin care să fie eliminată din documentaţiile tehnice prevederea prin care finanţatorul european să-şi asume în cadrul cheltuielilor eligibile şi amenajarea unei staţii pentru alimentarea rapidă a autoturismelor electrice şi amenajarea unei centrale termice.

„Întrucât costurile aferente acestor dotări/utilaje fac parte din categoria cheltuielilor neeligibile, potrivit prevederilor ghidului solicitantului, se impune revizuirea bugetului proiectului, în sensul diminuării costurilor eligibile cu valoarea aferentă staţiei de încărcare rapidă  și centralelor termice, corelativ cu majorarea valorii costurilor neeligibile”, se arăta în raportul transmis de ADR-SE la acea dată.

Parcurgerea evenimentelor electorale a făcut ca momentul unui vot final pentru etapa DALI (aprobarea documentaţiilor tehnice) să fie amânată. Mai mult, până la organizarea şedinţei Consiliului Judeţean din 30 ianuarie 2025, experţii comisiei de evaluare de la ADR au mai constatat o neconcordanţă, legată de totalul suprafeţei utile care ar trebui încălzită după procesul de reabilitare energetică. În opinia lor, urmare a constatărilor la o vizită în teren, a devenit necesară „corectarea suprafeţei încălzite de la 437,3 metri pătraţi la 411,43 metri pătraţi, pentru că una dintre terasele clădirii, la momentul vizitei închisă inestetic, ar urma să devină terasă deschisă, ceea ce înseamnă că spaţiul respectiv nu va fi încălzit după finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică”.

Echipa tehnică de la Consiliul Judeţean şi-a asumat observaţiile evaluatorilor şi au procedat la recalcularea parametrilor energetici, după modificarea suprafeţei ce urmează să fie încălzită, precum şi detalierea obiectivelor proiectului, cu precizarea procentelor de economie la consumurile de energie primară, respectiv din resurse regenerabile. Conform documentaţiilor tehnice aprobate, pentru a treia oară, în şedinţa din 30 ianuarie 2025, durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni. Durata de implementare a proiectului va fi de 32 de luni, iar valoarea totală a proiectului va fi de  10.449.194,17 lei cu TVA.

 

Exit mobile version