Din oras

Ziua Instituției Prefectului, marcată la Buzău

„Zi cu fast, emoție și recunoștință!”, așa caracterizează reprezentanții prefecturii ziua de marți, 2 aprilie, când au sărbătorit Ziua Instituției Prefectului, pentru a marca împlinirea a 161 de ani de la înființarea instituției care reprezintă guvernul în teritoriu.

„Am avut deosebita onoare, la ceas aniversar să organizăm pentru prima dată, într-o atmosferă festivă, Ziua Instituției Prefectului, marcând 161 de ani de la înființare”, se arată într-o postare pe pagina oficială a Prefecturii. Evenimentul a avut loc la sala de festivități a Centrului Muzeal „I. C. Brătianu”, unde au fost invitați foștii prefecți și subprefecți de după anul 1990 ai Instituției Prefectului-Județul Buzău. S-a păstrat și un moment de reculegere în memoria celor doi prefecți și trei subprefecți trecuți în neființă.

„Și pentru că marele Nicolae Iorga spunea că , prefectul Liliana Sbîrnea alături de subprefectul Vasile Dobre au dorit să încălzească atmosfera, oferind demnitarilor prezenți la eveniment, felicitări, plachete în cinstea activității desfășurate de fiecare și oportunitatea de a evoca amintiri din perioada mandatului. După anul 1990 la conducerea instituției s-au succedat 19 prefecți și 14 subprefecți, primul prefect numit inițial Primar al Județului fiind domnul Radu Aurelian, prezent și dumnealui la evenimentul aniversar”, mai arată reprezentanții instituției. Au mai luat parte reprezentanți și șefi ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne din județ, ai primăriilor municipiilor Buzău și Râmnicu Sărat, ai Consiliului Județean Buzău, precum și personalul Prefecturii.

„Credem cu tărie că locul și rolul Instituției Prefectului în trecutul, prezentul, dar mai ales în viitorul administrației publice românești a fost, este și va rămâne unul determinant pentru dezvoltarea, organizarea și alinierea administrației publice românești la principiile administrației publice moderne și un reper extrem de important în arhitectura administrativă a statului român! Suntem mândri că facem parte din personalul acestei instituții pe care o sărbătorim astăzi și ne simțim onorați cu toții, indiferent de echipă și perioada din istoricul instituției!”, a spus, cu această ocazie, prefectul Liliana Sbîrnea.

Noțiunea de „prefect” în România era întâlnită în Muntenia și în Moldova înainte de
Unirea Principatelor din 1859, dar pe atunci purta denumirea de „ispravnici de județe” sau „ispravnici administratori”, cea de „prefect” fiind instituită propriu-zis prin Legea comunală din 1 aprilie 1864 și prin Legea pentru înființarea consiliilor județene din 2 aprilie 1864. În prezent, prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Instituția Prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, având patrimoniu propriu și buget propriu. Conform legii de organizare a Instituției Prefectului, prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local, „garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local”, care „conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”.

Exit mobile version