In vizor

Parteneriat pentru formarea psihopedagogică a tinerilor în contextul deficitului de dascăli la matematică și științe

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău anunță lansarea unui program de formare psihopedagogică pentru tinerii absolvenți din județ, în colaborare cu Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) Prahova, pe fondul unui deficit al cadrelor didactice.

Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Social Democrat (PSD), inițiativa aparține reprezentanților ISJ, care, în urma unor analize, au ajuns la concluzia că în județ există o criză de cadre didactice, cu precădere în domeniul științelor.

”În urma unei discuții recente purtate cu deputatul Romeo Lungu, reprezentant al Buzăului în Parlamentul României, de către inspectorul școlar general Daniela Palcău și inspectorul școlar general adjunct Dan Popescu, a fost identificat un deficit al cadrelor didactice în județul Buzău, mai ales în domeniile matematică și științe. Soluția identificată este relansarea unui program local de formare psihopedagogică, dedicat tinerilor absolvenți din județ care doresc să urmeze o carieră didactică. Această inițiativă are ca obiectiv, începând din această toamnă, constituirea unei grupe de formare locală în Buzău, care să faciliteze absolvenților obținerea certificării psihopedagogice, necesară pentru a preda în sistemul educațional preuniversitar”, informează PSD Buzău.

Cursurile vor fi organizate în Buzău, iar inițiativa are ca scop sprijinirea tinerilor pentru a accede în sistemul educațional, contribuind astfel la acoperirea posturilor vacante cu personal calificat.

”Derularea acestui program la nivel local elimină barierele legate de mobilitate și costuri, în special pentru absolvenții din zonele rurale, și contribuie direct la accesibilizarea meseriei de dascăl. Demersul răspunde unei nevoi urgente din sistemul de învățământ preuniversitar din județul Buzău, confruntat cu un deficit de cadre didactice calificate, mai ales în domenii-cheie precum: matematică și științe (fizică, chimie, biologie). Acest deficit este resimțit în mod acut în școlile din comunități izolate sau defavorizate, unde ocuparea posturilor este adesea dificilă, dar există un deficit de cadre și la nivel urban. Prin organizarea acestei grupe de formare, ISJ Buzău își propune să sprijine integrarea profesională a tinerilor în sistemul educațional și să asigure continuitatea procesului instructiv-educativ în unitățile cu risc de subdimensionare a resursei umane”, arată sursa citată.

Totodată, programul urmărește încurajarea alegerii carierei didactice de către tinerii absolvenți.

”Este o măsură practică și binevenită, care poate face diferența. Discuția avută cu doamna inspector general Daniela Palcău și domnul inspector general adjunct Dan Popescu a confirmat că este nevoie urgentă de profesori tineri, bine pregătiți. Elevii noștri au mare nevoie de cadre didactice care să le susțină dezvoltarea în toate domeniile de studiu, iar absolvenții trebuie încurajați să urmeze calea catedrei. Susțin pe deplin acest demers și îl voi sprijini atât instituțional, cât și prin promovarea în comunitate”, a transmis deputatul PSD Romeo Lungu.

Proiectul se va desfășura la Casa Corpului Didactic, iar programul va avea o capacitate de 25 de locuri cu modul destinat absolvenților care doresc să predea în clasele I-X (învățământ primar, gimnazial și liceal inferior) și pentru predarea în învățământul liceal, ciclul superior și postliceal (clasele XI-XIII).