
Cinematograful și Grădina de Vară din satul Monteoru, componente patrimoniale în aria Stațiunii balneoclimaterice, vor face obiectul unei analize în comisia de specialitate a Consiliului Județean în vederea acceptării propunerii, venită din partea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film”, de a achiziționa obiectivele susmenționate și transferarea lor în patrimoniul public al instituției publice județene.
Un prim demers în acest sens este făcut de președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, care va cere votul consilierilor județeni, în ședința lunară din data de 28 februarie, pentru acordul de principiu, la notificarea RADEF România. „Se aprobă demersul de preluare de către Județul Buzău prin Consiliul Județean Buzău, din proprietatea privată a Statului și administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor , contra cost, a activelor Cinematograf și Grădină de Vară, situate în sat Monteoru, comuna Merei, Județul Buzău urmare notificării Regiei. Se aprobă achiziționarea serviciului de evaluare financiară, prin evaluator atestat ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România, n.r.) a activelor menționate la art. 1, după aprobarea bugetului propriu al Județului Buzău pentru anul 2025 și a Programului de Achiziții Publice 2025”, se arată în proiectul de hotărâre înaintat de președintele Romașcanu.
În referatul la proiectul de hotărâre pentru aprobarea demersului de preluare de către Județul Buzău prin Consiliul Județean Buzău din proprietatea privată a Statului și administrarea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film”, contra cost, a activelor Cinematograf și Grădină de Vară situate în sat Monteoru, comuna Merei, județul Buzău, se arată că în cursul anului 2024, Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film” a notificat Consiliului Județean Buzău intenția de predare a următoarelor active proprietatea Statului și aflate în administrarea sa, situate pe raza județului Buzău, respectiv Grădina de Vară și Cinematograful „Tineretului” din municipiul Buzău și Grădina de Vară și Cinematograful din satul Monteoru, comuna Merei. Această notificare a fost formulată către Consiliul Județean Buzău, după ce autoritățile locale, municipiul Buzău și comuna Merei, nu au dat un răspuns favorabil.
Cu privire la activele din municipiul Buzău, Consiliul Județean Buzău a declinat oferta notificată pentru că acestea fac obiectul mai multor litigii civile cu persoane juridice, fiind grevat de diferite sarcini. În ceea ce privește activele situate în sat Monteoru, comuna Merei, acestea prezintă interes pentru Consiliul Județean în contextul calității județului Buzău de asociat-fondator al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru”, al cărui scop principal este dezvoltarea Stațiunii Sărata Monteoru ca punct de referință pentru turismul național/turismul balnear. Preluarea acestor active ar da posibilitatea administrării de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Sărata Monteoru” și intervenția pentru reabilitarea și modernizarea acestora cu efecte asupra creșterii atractivității stațiunii.