Ministerul de Interne a anunţat demararea procedurilor de redimensionare a schemelor de personal din prefecturi.
Numărul de angajați din aceste instituții depine de mărimea judeţului şi de numărul de acte pe care instituţia trebuie să le verifice. Cei mai mulţi angajaţi, respectiv 45, vor fi în Prefectura Bucureşti, iar cei mai puţini, 33, în prefecturile din Ilfov, Giurgiu şi Covasna.
„Ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2026, Ministerul Afacerilor Interne a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor acestui act normativ. În acest scop, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026 privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituţiilor Prefectului, în conformitate cu prevederile art. XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026 potrivit cărora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, ministerul coordonator emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituţiei prefectului”, a anunţat, sâmbătă, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.
Conform aceleiași surse, în Prefectura Buzău vor rămâne 35 posturi dintr-un total de „35-36 de oameni”, conform prefectului Liliana Sbîrnea, respectiv „în jur de 40 de posturi”, conform subprefectului Vasile Dobre.
Ministerul Afacerilor Interne a mai anunțat că subsecretarul de stat coordonator va coopera în continuare cu prefecţii şi cu subprefecţii pentru a asigura o tranziţie funcţională în fiecare Instituţie a Prefectului.
