
Primăria Municipiului Buzău împreună cu Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Filipescu” și 9 agenți economici importanți din Buzău au realizat împreună un consorțiu pentru învățământ dual și tehnic superior, care cu peste 25 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, vor realiza un Campus Universitar modern.
„Unul din cele mai importante obiective pe care le avem în domeniul educației este realizarea unui Campus Universitar, unde să pregătim viitori ingineri și muncitori cu înaltă calificare pentru industria buzoiană”, a declarat primarul Constantin Toma.
„Ca inginer TCM-ist, absolvent al acestei instituții de învățământ superior, recomand cu încredere, tinerilor buzoieni, viitori absolvenți ai liceelor buzoiene, să ia în calcul oferta acestei universități prestigioase, de a absolvi cursurile unei facultăți, chiar la noi acasă!”, a mai precizat primarul.