Din oras

Buzoienii care locuiesc la case vor plăti dacă parchează în fața locuințelor

Primăria Municipiului Buzău pregătește un nou regulament al parcărilor, care include trasarea și atribuirea locurilor de parcare și pe străzile cu case.

Până acum, locuitorii din zonele de case aveau dreptul de a parca gratuit în fața locuințelor, în timp ce cei care locuiesc la bloc sunt obligați să plătească abonamente anuale pentru locurile de parcare.

Strada Victoriei va fi prima zonă în care vor fi trasate locuri de parcare rezidențiale pentru riverani. Măsura urmează să fie extinsă și pe alte străzi din municipiu, în funcție de necesități și de spațiul disponibil.

Tariful propus pentru un loc de parcare va fi același ca în zonele de blocuri, respectiv 120 de lei pe an. În cazul în care există mai mulți solicitanți pentru același loc de parcare, acesta va fi atribuit prin licitație, iar prețul final se va stabili în funcție de ofertele participanților.

În urmă cu un an, primarul Constantin Toma declara că această măsură este justificată de numărul tot mai mare de conflicte între vecini, generate de ocuparea locurilor de parcare de pe străzile înguste sau cu sens unic. Prin trasarea locurilor de parcare și alocarea acestora prin abonamente sau licitații, Primăria consideră că va putea reduce aceste conflicte și va asigura un sistem mai echitabil pentru toți șoferii. Pe lângă beneficiile pentru cetățeni, măsura are și un impact economic: taxele colectate vor contribui la bugetul municipalității, fiind folosite pentru amenajarea și întreținerea infrastructurii rutiere și a parcărilor.

Exit mobile version