Clubul de scrabble este primul de acest tip din județul Buzău și a fost înființat de către un profesor de Limba și literatura română, autor al unei cărți îndreptar, intitulată ‘Poliția vorbirii’.

Foto: (c) Cosmin Cosmin Șontică
‘Ideea de a înființa un club de scrabble la Palatul Copiilor Buzău a venit din dorința de a le oferi elevilor o activitate care să fie, în același timp, distractivă și utilă. Scrabble-ul este un sport al minții foarte complex, care dezvoltă vocabularul, gândirea strategică și abilitățile de calcul, fiind și o alternativă de petrecere a timpului liber în mod plăcut, departe de ecrane. Înscrierile au început pe 1 septembrie, iar cursurile se adresează elevilor din toate ciclurile învățământului preuniversitar: primar, gimnazial și liceal. În primul rând, scrabble-ul îi ajută pe copii să își îmbogățească vocabularul și să descopere noi cuvinte într-un mod inedit. În al doilea rând, stimulează gândirea logică și strategică, pentru că fiecare mutare trebuie calculată cu atenție. Nu în ultimul rând, îi disciplinează, le antrenează răbdarea și capacitatea de concentrare și, foarte important, le oferă prilejul de a socializa și de a lucra alături de alți copii. Ne bucurăm că deja avem elevi înscriși atât din municipiu, cât și din județ, iar feedback-ul părinților este încurajator’, a precizat, pentru AGERPRES, profesor în cadrul Palatului Copiilor Buzău, Cosmin Șontică.
Cursurile se desfășoară săptămânal la Palatul Copiilor, iar înscrierea este gratuită.

Foto: (c) Cosmin Cosmin Șontică
‘Cursurile sunt gratuite, se desfășoară o dată pe săptămână și pot fi frecventate de elevii din ciclurile primar, gimnazial și liceal. Înscrierile se pot face pe toată durata lunii septembrie, direct la sediul Palatului Copiilor Buzău sau online. În plus, în viitor ne așteaptă competiții sportive în diferite județe, ocazii excelente pentru copii să lege prietenii și să descopere frumusețile țării. Scrabble este un joc de cuvinte la care pot participa doi, trei sau patru jucători. La început, fiecare primește câte șapte litere cu ajutorul cărora trebuie să formeze un cuvânt și să îl depună pe o tablă de joc de 15 x 15 pătrățele. (…) Cuvintele se așază orizontal sau vertical, legate între ele, ca la integrame. Pe tablă există pătrățele speciale care dublează sau triplează valoarea unei litere sau a întregului cuvânt. Punctajul obținut de un jucător într-o rundă este egal cu suma punctelor fiecărei litere din cuvântul format. (…) Câștigă cel care adună cele mai multe puncte după terminarea literelor. Este un joc al vocabularului, al logicii și al strategiei, unde fiecare cuvânt contează’, declară Cosmin Șontică.

Foto: (c) Cosmin Șontică
Istoria Scrabble a început odată cu Marea criză economică din 1929. Alfred Mosher Butts și-a pierdut slujba de arhitect în 1931 și a început să facă brainstorming cu scopul de a crea un joc. El a organizat jocurile de societate în trei categorii: jocuri de strategie, jocuri cu numere și jocuri de cuvinte. Dându-și seama că majoritatea jocurilor nu erau jocuri de cuvinte, și-a propus să creeze unul de care să se bucure toată lumea, relatează checkiday.com.
În noul său joc, pe care l-a numit Lexico, cuvintele se construiau prin extragerea de plăcuțe cu litere care se țineau în mână, nu exista o tablă de joc. A încercat să obțină licența pentru jos dar a fost respins.
Apoi a modificat jocul astfel încât cuvintele să poată fi construite ca un rebus și a început să numească această versiune Criss-Cross Words, adăugând și tabla de joc. A desenat toate piesele de mână, folosind echipamentul său de desen arhitectural.
Butts a vândut Criss-Cross Words de acasă cu doi dolari pe joc. A încetat să mai producă jocul în anii 1940.
În 1947, Alfred Butts a fost contactat de James Brunot, care i-a plătit lui Butts o mică redevență și a repus jocul în producție în vara anului 1948. Brunot a schimbat numele jocului în Scrabble. După ce, la început, a produs jocul acasă, familia Brunot a acordat o licență pentru joc companiei Selchow & Righter, care a început să producă setul standard la prețul de trei dolari, să îl comercializeze și să îl distribuie.
În prezent jocul este atât de popular încât este vândut în 29 de limbi diferite în întreaga lume.
