Din oras

Președintele Romașcanu a econosmisit 585.000 lei din bugetul județului

La ședința Consiliului Județean din 7 martie, președintele Lucian Romașcanu a informat plenul despre modul în care a fost rezolvată problema identificării unui teren care să devină locație pentru amplasarea unei stații de sortare a gunoaielor menajere.

„Vreau să mulțumesc celor implicați politic în Consiliul Local al comunei Vadu Pașii; nu toți, dar marea majoritate au votat pentru alocarea unui teren pentru a face acolo stația de sortare deșeuri. Înseamnă o economie foarte mare pentru Consiliul Județean, noi aveam alocați 5 milioane de euro pentru achiziționarea acestui teren, dar prin bunăvoința domnului primar și a colegilor de la Consiliul Local Vadu Pașii am salvat acești bani de la Consiliul Județean și putem merge înainte cu proiectul de a avea o stație de sortare modernă”, a spus Romașcanu.

În momentul de față, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECO 2009 Buzău are în componență 85 de comune. Sub patronajul acestei structuri, autoritățile județene urmăresc să implementeze un Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) la nivelul unităților administrativ-teritoriale componente.  Acest sistem este format din două părți: cel de colectare și transport și cel de depozitare și sortare. Executivul Consiliului Județean și conducerea ADI ECO 2009 vor colabora pentru întocmirea unei note conceptuale, un demers birocratic ce va avea o primă finalitate la Ministerul Fondurilor Europene. În funcție de răspunsul lor și de tot ce înseamnă fonduri și programe spre ofertare, va fi stabilit și programul pentru viitorul acestui proiect.

În ceea ce privește locația (terenul) pe care ar urma să fie amplasată viitoarea stație județeană pentru sortarea și tratarea gunoaielor colectate la nivel de județ, încă din ultimul an de mandat al fostului președinte Petre Emanoil Neagu fusese aprobat un proiect de hotărâre pentru perfectarea unei tranzacții imobiliare între RER SUD și Consiliul Județean, terenul fiind identificat în imediata apropiere a gropii de gunoi de la Gălbinași. Calculele preliminare indicau o cheltuială de aproape 600.000 de euro de la bugetul propriu al județului Buzău. Din fericire, între timp, pe teritoriul unei alte comune învecinate a fost identificat un teren în suprafață de opt hectare, care a fost donat către autoritatea județeană. Este vorba despre comuna Vadu Pașii. În acest fel tranzacția imobiliară a fost anulată.

Pe de altă parte, în perspectiva accesării etapei următoare, care presupune investiții în teren, este cunoscut faptul că președintele Lucian Romașcanu a vizionat o investiție model în Franța, unde este dezvoltată una dintre cele mai performante stații de sortare a gunoiului din țara respectivă.
Aceasta procesează cam 80.000 tone gunoi anual, similar județului Buzău, rămânând de dus la groapă doar maxim 10 la sută, restul fiind fie reciclat, fie transformat în compost pentru agricultură sau în combustibil. Totul este aproape integral automatizat, numărul de angajați fiind de 18 în două schimburi. „O stație de sortare similară este o investiție prioritară pentru județul Buzău prin A.D.I. Eco 2009, experiența acumulată în urma acestei întâlniri urmând a juca un rol important în deciziile ce urmează a fi luate în perioada imediat următoare”, spunea președintele Romașcanu la momentul vizitei.˝

sursa: opiniabuzau.ro