Din oras

Cum a reaprins cariera de calcar războiul dintre cele două familii „domnitoare” din Năeni

Ședința Consiliului Local al comunei Năeni, organizată de primarul în funcție, Marius Zecheru, a avut pe ordinea de zi, între punctele principale, un proiect de hotărâre prin care consilierii locali ar fi trebuit să-și exprime votul referitor la acceptarea încheierii unui contract comercial cu un agent economic pentru redeschiderea carierei de calcar și, implict, reluarea exploatării în regim intensiv. Surse locale ne-au trimis la redacție înregistrarea audio – transmisă live și pe rețelele de socializare – a ședinței în care, pe toată durata ei, au putut fi distinse numai certuri între primarul Zecheru și opozanții săi. De altfel, începând cu ședința de miercuri, 12 februarie 2025, majoritatea în Consiliul Local Năeni a fost adjudecată de opoziție, sub coordonarea social-democratei Tatiana Proșcanu, contracandidat al primarului Zecheru la alegerile de vara trecută.

În calitate de promotor al proiectului pentru concesionarea perimetrului carierei, primarul Marius Zecheru a deschis ședința anunțând că îl retrage de pe ordinea de zi, motivând că a identificat în expunerea de motive elemente care ar putea fi reconsiderate în favoarea comunității, avansând exemplul reanalizării redevenței lunare către bugetul local din partea agentului economic care ar câștiga licitația pentru concesionare. Momentul a fost folosit de opoziție pentru declanșarea scandalului, iar pe toată durata așa-zisei ședințe „ostilitățile” au fost preluate de Tatiana Proșcanu. Grupul constituit de social-democrată a repus pe ordinea de zi proiectul și l-a picat la vot.

Din punct de vedere politic, noile alianțe în Consiliul Local din Năeni i-ar alimenta speranțele Tatianei Proșcanu că ar putea obține a doua poziție în Primărie, în calitate de viceprimar, ceea ce ar însemna un câștig pentru social-democrați. În realitate, spun surse locale, scandalul de la ședința de miercuri a dat semnalul că a fost redeschis un mai vechi război între două familii din Năeni, Zecheru și Alexandru, care și înainte de 1989, și în mare parte din perioada post-comunistă, au condus Primăria.

Istoria locală recentă arată că la momentul Revoluției de la 1989 primarul comunei Năeni era Lucian Zecheru, tatăl actualului primar, Marius Zecheru. Viceprimarul de la acea vreme, Mihai Alexandru, și-ar fi manifestat dorința de a prelua conducerea administrației locale, dar se spune că tot de atunci au început să se rezolve problemele între localnici cu… pietre din carieră! Totuși, în mandatul 1996-2000, Mihai Alexandru avea să-și satisfacă orgoliul. Lucian Zecheru i-a luat din nou locul în anul 2000…

Între timp, amândoi privesc din Ceruri cum rivalitatea între cele două familii continuă, chiar dacă, aparent, familia Alexandru nu ar mai fi implicată. Nu direct, pentru că fiul lui Mihai Alexandru, avocatul Cristian Alexandru, este implicat în proiectul politic județean PMP-Forța Dreptei și are doi reprezentanți în Consiliul Local din Năeni. Contrar doctrinelor politice, avocatul Alexandru le-a indicat celor doi consilieri PMP să treacă de partea social-democratei Tatiana Proșcanu și, alături de reprezentantul AUR să constituie majoritatea. Aceste elemente de… strategie politică au redeschis și conflictul între familiile Zecheru și Alexandru.