
Săptămâna viitoare, mai exact în data de 26 ianuarie 2025, grupul de iniţiativă structurat în jurul organizaţiei de voluntariat EUROPE DIRECT Râmnicu Sărat, al cărei lider este Florin Ceparu, actualul administrator public al municipiului Râmnicu Sărat, invită tinerii râmniceni din oraş şi din împrejurimi să facă parte dintr-un eveniment care se va derula după un scenariu ad-hoc şi în care personajele principale ar urma să fie chiar participanţii.
Concret, este vorba despre punerea în practică a unui episod din vasta artă a dezbaterii, organizatorii propunând scenariul unui proces juridic. „Descoperă arta dezbaterii în cadrul unui Mock Trial” este, de altfel, tema unei activităţi voluntare, asumată de orice student sau încă elev la liceu şi chiar gimnaziu, singura condiţie fiind aceea de a se prezenta la Centrul FORTES, în cadrul Asociaţiei Europe Direct, pentru a lua parte la o experienţă unică.
„Descoperă arta dezbaterii în cadrul unui Mock Trial! Pe 26 ianuarie, la ora 13.00, te așteptăm în centrul FORTES pentru o experiență unică! Îți oferim ocazia să intri în pielea unui avocat, judecător sau martor și să participi la o simulare captivantă de proces juridic. Ce vei câștiga? Îți vei dezvolta abilitățile de argumentare și public speaking. Vei învăța să gândești strategic și să construiești un caz solid. Vei colabora cu o echipă pasionată, trăind adrenalina unei săli de judecată! Indiferent dacă ești student, pasionat de drept sau doar curios să descoperi cum funcționează un proces, acest eveniment este pentru tine! Locuri limitate – rezervă-ți locul acum și pregătește-te să faci parte dintr-o experiență memorabilă! Intrare gratuită. Hai să facem legea să prindă viață!”, este invitația celor de la Europe Direct Râmnicu Sărat.